Europol a organizat, în perioada 19-22 mai 2026, o amplă operaţiune în 31 de state, inclusiv România, pentru confiscarea activelor provenite din infracţiuni grave. S-au depistat aproape 900 de conturi bancare şi 55 de portofele de criptomonede, zeci de autoturisme şi imobile, dar şi o navă. Valoarea totală a acestora urmează să fie stabilită în anchetele viitoare, dar depăşeşte deja zeci de milioane de euro.
"Europol, în colaborare cu agenţiile de aplicare a legii din 31 de ţări şi parteneri de top din sectorul privat, a încheiat a treia şi cea mai reuşită săptămână operaţională a Proiectului A.S.S.E.T. (Grupul operativ de căutare şi executare a confiscărilor de active). Această iniţiativă, organizată de Centrul European de Combatere a Criminalităţii Financiare şi Economice (EFECC) al Europol, a devenit o componentă crucială în lupta globală împotriva criminalităţii grave şi organizate şi a confiscării activelor provenite din infracţiuni", anunţă, vineri, Europol, într-un comunicat de presă.
În perioada 19-22 mai 2026, sediul Europol din Haga a găzduit peste 40 de agenţii de aplicare a legii şi unităţi specializate axate pe spălarea banilor şi criminalitatea organizată.
Operaţiunea a fost susţinută de Eurojust, Centrul pentru Criminalitate Financiară şi Anticorupţie al INTERPOL (IFCACC) şi parteneri cheie din sectorul privat din industria serviciilor financiare şi a criptomonedelor.
Parchetul European (EPPO) şi Autoritatea de Combatere a Spălării Banilor (AMLA) au participat, de asemenea, la eveniment.
Cooperare globală şi tehnici avansate de investigaţie
"Săptămâna operaţională a dat rezultate remarcabile, demonstrând puterea cooperării globale şi a tehnicilor avansate de investigaţie. Combinând eforturile şi expertiza, atât a autorităţilor de aplicare a legii, cât şi a partenerilor din sectorul privat, aceasta a condus la identificarea şi urmărirea unui număr semnificativ de active provenite din infracţiuni", anunţă Europol.
Instituţia precizează că s-au depistat:
• 884 de conturi bancare;
• 80 de companii;
• 55 de portofele de criptomonede;
• 74 de vehicule şi o navă;
• 44 de bunuri imobiliare (dintre care şase valorează împreună 5,64 milioane de euro);
De asemenea, au fost localizaţi doi suspecţi, unul dintre aceştia fiind arestat prin intermediul ENFAST.
"Valoarea exactă a activelor identificate va fi determinată în cadrul investigaţiilor ulterioare şi a analizei constatărilor, dar poate fi deja estimată în milioane de euro. Aceste cifre reprezintă un salt semnificativ înainte în efortul global de a desfiinţa reţelele criminale şi de a confisca veniturile lor ilicite", a mai transmis instituţia citată.
Aceasta menţionează că operaţiunea a evidenţiat, de asemenea, câteva tendinţe noi şi moduri de operare în spălarea banilor şi a criminalităţii financiare, oferind informaţii valoroase pentru investigaţiile viitoare.
"53% dintre adulţii din UE au fost deja expuşi fraudei online şi fraudelor cu criptoactive. Aceasta a devenit o sursă majoră de venit pentru crima organizată. În propunerea noastră de actualizare a mandatului Europol, vom consolida investigaţiile financiare prin cooperarea sa cu alţi actori cheie, asigurându-ne că putem opri frauda mai eficient, confisca rapid orice formă de monedă şi creşte ratele de recuperare", a declarat Magnus Brunner, comisar european pentru afaceri interne şi migraţiune.
Proiectul A.S.S.E.T. este susţinut de Reţeaua @ON, finanţată de Comisia UE şi condusă de Direcţia Italiană de Investigaţii Antimafia (DIA).
Au luat parte la investigaţie Albania, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Moldova, Muntenegru, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Regatul Unit (precum şi Insulele Cayman) şi Statele Unite.




























