Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că, în ultimele zile, pompierii români din cadrul Modulului RO GFFF-V, prepoziţionaţi în Republica Elenă, au desfăşurat ample activităţi de pregătire şi menţinere a capacităţii operaţionale, în contextul riscului ridicat de producere şi propagare a incendiilor de vegetaţie şi fond forestier.
Programul acestora a cuprins activităţi de pregătire fizică de specialitate, instruire teoretică şi practică, exerciţii tactice cu forţe şi mijloace în teren, precum şi verificarea, întreţinerea şi mentenanţa tehnicii şi echipamentelor de intervenţie.
Potrivit DSU, unul dintre exerciţiile complexe desfăşurate în teren a avut loc într-o zonă împădurită din Nea Makri, unde pompierii români au exersat scenarii de intervenţie în condiţii cât mai apropiate de cele reale.
"Totodată, în colaborare cu pompierii francezi din cadrul Modulului FR GFFF-V, au fost desfăşurate activităţi de pregătire fizică printr-un circuit aplicativ destinat dezvoltării şi consolidării abilităţilor necesare misiunilor de intervenţie la incendii de pădure", precizează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
DSU mai menţionează că pregătirea continuă are un rol esenţial în menţinerea unui nivel ridicat de reacţie, siguranţă şi eficienţă, fiecare activitate contribuind la consolidarea deprinderilor şi la perfecţionarea modului de acţiune în situaţii operative.
"În condiţiile în care, pentru ziua de astăzi, autorităţile elene au stabilit nivelul 3 - risc ridicat privind producerea şi propagarea incendiilor de vegetaţie şi fond forestier, pompierii români menţin o atenţie sporită şi sunt pregătiţi să intervină, la solicitarea autorităţilor elene. Tehnica şi echipamentele sunt permanent disponibile, iar personalul Modulului RO GFFF-V se află în stare operativă şi este pregătit pentru orice misiune", mai transmite DSU.
