Douăzeci de persoane, între care zece copii, au fost evacuate, duminică seară, dintr-un bloc de garsoniere din municipiul Slatina, după ce la subsolul blocului a izbucnit un incendiu. Flăcările au cuprins gunoi menajer pe care locatarii il aruncaseră în câteva ghene improvizate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pompierii din Slatina au fost alertaţi, duminică seară, în jurul orei 22.30, că la subsolul unui bloc de garsoniere arde mocnit o importantă cantitate de gunoi.

"S-a intervenit cu o autospecială de stingere, o ambulanţă şi o maşină de intervenţie. Când au ajuns colegii mei la faţa locului, focul ardea mocnit. S-a luat decizia evacuării locatarilor, douăzeci de persoane, zece adulţi şi zece copii. Incendiul a fost lichidat după trei ore, timp în care a fost necesară realimentarea cu apă a autospecialei. A ars doar gunoi menajer aruncat de locatari la subsolul blocului, într-un spaţiu improvizat", a declarat plt. mj. Alin Băseşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.  

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţa Olt au stabilit drept cauză a incendiului o ardere necontrolată.

Locatarii au fost lăsaţi să intre în locuinţe, după ce focul a fost lichidat complet.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.