Două sute de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii rutieri în urma unei acţiuni desfăşurate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Bucureşti, care a vizat în special şoferii aflaţi sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, dar şi transportul în regim taxi. Poliţiştii au reţinut 30 de permise de conducere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Brigăzii Rutiere, poliţiştii au acţionat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe principalele artere ale municipiului Bucureşti pentru reducerea riscului rutier în rândul tuturor participanţilor la trafic, urmărindu-se în special depistarea şoferilor care se deplasează pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, precum şi verificarea legalităţii transportului în regim taxi.
 
În urma acţiunii, au fost aplicate 200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 107.700 de lei, din care 27 de sancţiuni au fost aplicate la legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
 
Totodată, au fost reţinute 30 de permise de conducere, cele mai multe pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, nerespectarea regimului legal de viteză şi pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric.
 
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, precum şi pentru deţinere de droguri.
 
Astfel, în jurul orei 3.00, un tânăr de 29 de ani a condus un autovehicul pe Splaiul Independenţei, aflându-se influenţa substanţelor psihoactive. El a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezenţa în organism a cocainei.
 
În maşină au fost găsite aproximativ 270 de grame de substanţă vegetală, aproximativ 60 de pastile de culoare albastră, 3 plicuri cu peste 2.6 grame de substanţă albă, un cântar de culoare neagră, un grinder rotund de culoare gri, o lingură de metal, o cutie cu foi pentru ţigarete,
o cutie ce conţine plicuri pentru ambalare.
 
Şoferul a fost dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul de către persoane aflate sub influenţa substanţelor psihoactive, precum şi pentru deţinere de droguri, prev. de Lg. 143/2000. 
 
Într-un alt caz, în jurul orei 1.00, un bărbat în vârstă de 38 de ani a condus un autovehicul pe Şoseaua Alexandriei, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. El a fost prins de poliţiştii Secţiei 19 şi a fost testat cu aparatul Alcooltest care a indicat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la INML pentru recoltarea de probe biologice, fiind întocmit un dosar penal pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
De asemenea, în jurul orei 1.30, a fost prins un tânăr de 27 de ani, care făcea transport de persoane contra-cost, pe Bd. Regina Elisabeta-Bd. I.C.Brătianu, fără să deţină autorizaţie taxi sau copie conformă valabilă. El a fost amendat cu 1.000 de lei, totodată dispunându-se şi suspendarea dreptului de utilizare a acestui autovehicul, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor de înmatriculare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.