Două persoane au murit, iar alte opt au fost rănite în urma unui accident rutier produs, marţi dimineaţă, pe drumul naţional (DN) 1, în judeţul Prahova, în care au fost implicate un autocamion, un microbuz şi un autoturism. Şapte dintre cele opt persoane rănite au fost duse la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, iar starea lor este gravă, patru dintre victime fiind deja în sălile de operaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Doi morţi şi opt răniţi în urma unui accident pe DN1, în care au fost implicate trei autovehicule 

Două persoane au murit, iar alte opt au fost rănite în urma unui accident produs, marţi dimineaţă, pe drumul naţional (DN) 1, în judeţul Prahova, în care au fost implicate un autocamion, un microbuz şi un autoturism.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Accidentul s-a produs marţi dimineaţă, în zona localităţii prahovene Bărcăneşti, pe DN1.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu, în accident au fost implicate un autocamion, un microbuz şi un autoturism.

Două persoane au murit, iar opt au fost rănite, primii pacienţi fiind preluaţi deja de la faţa locului pentru a fi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Prahova, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae.

Unul dintre răniţi, aflat în stare mai gravă, cu traumatisme şi politraumatisme, a fost preluat de un elicopter SMURD.

Cele două victime care au murit, doi bărbaţi, aveau 30 şi 45 de ani, fiind vorba despre o persoană din microbuz şi şoferul autocamionului, a precizat sursa citată.

La locul accidentului au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă, trei ambulanţe SMURD, precum şi un elicopter SMURD.

Răniţii din accidentul de pe DN 1, în stare gravă, patru au intrat în operaţie

Şapte dintre cele opt persoane rănite în urma accidentului produs pe drumul naţional (DN) 1, în judeţul Prahova, au fost duse la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar starea lor este gravă, patru dintre victime fiind deja în sălile de operaţie. Răniţii ar fi toţi din microbuz, care circula regulamentar şi îi ducea pe pasageri într-o localitate din Ilfov unde aceştia lucrează.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul Andrei Ilinca, şapte răniţi din accidentul produs marţi dimineaţă pe DN 1 au fost aduşi la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului. Este vorba despre cinci femei şi doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani.

Patru dintre ei sunt deja în sălile de operaţie. Un alt rănit are fracturi multiple şi va rămâne internat în Secţia de ortopedie, iar pentru alţi doi, care au suferit policontuzii, medicii vor propune de asemenea internarea.

O altă victimă, în stare foarte gravă, a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la un spital din Bucureşti.

Conform unor surse locale, răniţii se aflau în microbuz, care efectua o cursă specială, şi erau transportaţi către o localitate din judeţul Ilfov, unde lucrează la Therme.

În urma primelor verificări, poliţiştii au stabilit că microbuzul circula regulamentar, acesta fiind lovit de camionul care iniţial s-a ciocnit de un autoturism pe sensul de mers către Ploieşti, după care a intrat pe contrasens.

În urma impactului, atât şoferul camionului cât şi cel al microbuzului au murit. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.