Un şofer a fost urmărit în trafic de după ce a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor din Dolj, iar aceştia au stabilit că nu avea permis, iar maşina nu era înmatriculată, iar plăcuţele montate aparţin unui alt autoturism. De asemenea, conducătorul auto se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj a anunţat vineri, că poliţişti din cadrul Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Pleniţa au vrut să-l oprească pe conducătorul unui autoturism ce circula pe DJ 561 D, în comuna Orodel.
“Acesta a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea sa pe mai multe străzi din localitate, pe o distanţă de aproximativ un kilometru, fiind ulterior blocat în trafic, la volanul autoturismului fiind legitimat un tânăr de 20 de ani, din comuna Unirea. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat poliţiştii.
Ei au stabilit că tânărul nu are permis pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul condus este neînmatriculat, plăcuţele cu numărul de înmatriculare montate aparţinând altui autoturism.
Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.