Un bărbat de 57 de ani a fost ucis în propria locuinţă din judeţul Dolj, după ce a consumat băuturi alcoolice cu doi consăteni. Principalul suspect este un tânăr de 25 de ani, care este căutat de poliţişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii din Dăbuleni au fost sesizaţi în prima zi de Crăciun, prin apel de urgenţă 112, de o femeie, de 50 de ani, din comuna Călăraşi, cu privire la faptul că vecinul său de 57 de ani este decedat în locuinţă. 
“Întrucât au rezultat indicii privind săvârşirea infracţiunii de omor, la faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare formată din procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic Dolj. În fapt, în cursul nopţii de 24/25 decembrie, bărbatul de 57 de ani, împreună cu alţi doi bărbaţi, din aceeaşi localitate, au consumat băuturi alcoolice la locuinţa victimei, iar la un moment dat, unul dintre cei doi bărbaţi, în vârstă de 25 de ani, i-ar fi aplicat mai multe lovituri victimei, cu corpuri dure şi cu un obiect tăietor-despicător, care i-ar fi provocat decesul”, a transmis IPJ Dolj. 
Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei. 
“După comiterea faptei, tânărul de 25 de ani a fugit într-o direcţie necunoscută, fiind efectuate activităţi specifice în vederea prinderii acestuia”, a mai precizat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.