Un bărbat de 37 de ani este cercetat de poliţiştii din judeţul Dolj după ce ar fi avut relaţii sexuale cu o fată de 15 ani. În cadrul anchetei a fost făcută o percheziţie la locuinţa acestuia, de unde au fost ridicate telefoane mobile şi medii de stocare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii au fost sesizaţi, în luna martie, printr-un denunţ depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, despre faptul că, în 27 ianuarie, un bărbat, de 37 de ani, din comuna Desa, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 15 ani, din aceeaşi localitate.
 
“La data de 21 aprilie, poliţişti din cadrul Secţiei nr.10 Poliţie Rurală Poiana Mare au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului de 37 de ani, din comuna Desa, ocazie cu care au fost ridicate mai multe telefoane mobile şi medii de stocare ce urmează a fi expertizate”, a anunţat IPJ Dolj. 
 
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.