Un bărbat de 26 de ani din Craiova a fost reţinut de poliţişti, după ce şi-a agresat soţia şi apoi i-a tăiat cauciucurile de la maşină. Cu o zi înainte, el o ameninţase pe femeie, dar şi pe bărbatul cu care ea se afla în autoturism.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Craiova au reţinut pentru 24 de ore, un tânăr de 26 de ani, din Craiova.
 
“Din cercetările efectuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi distrugere, s-a stabilit că, la data de 9 noiembrie, tânărul, în timp ce se afla pe strada Carpenului, din Craiova, ar fi agresat-o fizic pe soţia sa, o tânără de 26 de ani, din Craiova, de care este despărţit în fapt. Totodată, cel în cauză i-ar fi tăiat cauciucurile autoturismului proprietate personală”, a transmis IPJ Dolj.
 
Sursa citată a menţionat că tânărul este cercetat de către poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova,  într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi distrugere, după ce la data de 8 noiembrie el ar fi ameninţat cu acte de violenţă, pe soţia sa şi un alt bărbat de 41 de ani, din Craiova şi a lovit cu piciorul maşina în care cei doi se aflau. 
 
Bărbatul a fost dus în arestul IPJ Dolj şi va fi prezentat instanţei, joi, cu propunere de arestare preventivă.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.