Trei tineri au fost reţinuţi de poliţişti după ce l-au agresat pe un altul, în apropierea unui centru comercial din Craiova.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat că trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani, din Craiova, sunt cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”În fapt, în cursul zilei de 23 mai, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie de 36 de ani, din comuna Malu Mare, cu privire la faptul că în dimineaţa zilei de 23 mai, în jurul orei 05.00, în apropierea unui centru comercial din municipiul Craiova a avut loc o altercaţie între mai mulţi tineri, doi dintre aceştia agresându-l fizic pe un altul. Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani l-ar fi agresat fizic pe un alt tânăr, de 19 ani, din municipiul Craiova, având asupra lor un obiect tăietor-înţepător, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică”, au afirmat reprezentanţii IPJ Dolj.
Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi duşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Ei urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru luarea unei măsuri preventive.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.