O fetiţă de doi ani din judeţul Dolj, dispărută de acasă, a fost găsită teafără într-un lan de grâu după o oră de căutări, fiind încredinţată familiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a anunţat că luni, în jurul orei 11.40, poliţiştii Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Giubega au fost sesizaţi de către o femeie din comuna Perişor, cu privire la faptul că o femeie de 28 de ani, din aceeaşi localitate nu o mai găseşte pe fiica sa, Ana-Maria Ibrain, în vârstă de doi ani.
“Întrucât dispariţia minorei a venit dintr-o zonă unde şi-a făcut apariţia un exemplar de urs, efective sporite de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti şi Secţiile nr.6, 7 şi 8 Poliţie Rurală au fost mobilizate pentru găsirea minorei. De asemenea, poliţişti aflaţi în timpul liber s-au alăturat echipelor de căutare, aceştia beneficiind de sprijinul cetăţenilor din comună, precum şi al jandarmilor şi pompierilor”, a transmis IPJ Dolj.
Sursa citată a precizat că după aproximativ o oră de căutări, fetiţa a fost găsită de poliţişti în extravilanul localităţii, într-un lan de grâu, fiind încredinţată mamei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.