Două femei au fost trimise în judecată de procurorii doljeni, după ce, atunci când au mers la Spitalul Municipal Calafat au ascuns faptul că una dintre ele locuia împreună cu mai multe persoane suspectate de infectare cu coronavirus, iar cealaltă revenise din Marea Britanie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a transmis, miercuri, un comunicat de presă prin care anunţă că o femeie a fost trimisă în judecată, prin rechizitoriul din 22 aprilie al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, pentru fals în declaraţii. 
 
Anchetatorii au stabilit că femeia locuia în Calafat împreună cu cei doi fii ai săi şi cu nurorile sale, iar faţă de aceste persoane fusese luată măsura izolării la domiciliu în perioada 16-30 martie, deoarece veniseră din zone cu transmitere comunitară extinsă a SARS-CoV-2. 
 
"În ziua de 22 martie, inculpata S.A. s-a prezentat împreună cu nepotul său S.V.L. la Spitalul Municipal Calafat, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, ocazie cu care, la punctul triaj, a ascuns personalului medical faptul că în ultimele 14 zile a intrat în contact cu pacienţi cu suspiciune de infecţie Covid 19, declarând aspecte necorespunzătoare adevărului la întrebările standard din chestionarul pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire”, se arată în comunicat. 
 
De asemenea, tot în 22 aprilie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat a dispus trimiterea în judecată a unei alte femei, pentru fals în declaraţii. 
 
Aceasta a revenit în 21 martie din Marea Britanie şi a intrat în România pe la PTF Nădlac, luându-se măsura izolării la domiliciu în perioada 21 martie - 4 aprilie deoarece venise dintr-o "zonă galbenă". 
 
"Deşi nu avea voie să părăsească domiciliul, în ziua de 30 martie, inculpata B.I.R. s-a deplasat la centrul de primiri urgenţe, din cadrul Spitalului Municipal Calafat, împreună cu minorul B.C.A., care acuza o stare de sănătate alterată, acesta prezentând febră la momentul evaluării sale medicale”, mai precizează comunicatul.
 
Sursa citată a menţionat că în momentul când s-a prezentat la centrul de primire urgenţe, femeia a fost întrebată dacă a călătorit în ultimele 14 zile în ţări sau în zone cu transmitere comunitară extinsă a Covid-19 sau dacă a intrat în contact cu pacienţi diagnosticaţi sau suspecţi de Covid-19 şi nu a recunoscut acest lucru, făcând declaraţii false.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.