Doi oameni ai străzii, care se adăpostiseră într-un magazin dezafectat din Craiova care a luat foc, au fost salvaţi de o echipă de jandarmi. Aceştia au ajuns la locul incendiului înainte de echipajele e pompieri şi au scos afară ambele victime, care erau inconştiente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Jandarmeria Română povesteşte, pe pagina de Facebook, experenţa plutonierului major Vîlceleanu Alin, din cadrul Grupării de Jandarmi Craiova, care se afla în servicu pentru o tură de 24 de ore.

Îşi sunase băieţelul pentru a-i ura ”Noapte bună”, când prin staţie s-a primit un apel: ”Deplasaţi-vă de urgenţă în zona Piaţa Veche, se pare că s-a produs un incendiu şi sunt persoane prinse acolo”.

”În câteva momente, echipajul lui Alin ajunsese la faţa locului. Imaginea pe care o vedeau era greu de descris, însă, în astfel de momente, ştii că nu este timp de ezitare. Trebuie să acţionezi cât mai repede. Secundele fac, de cele mai multe ori, diferenţa între viaţă şi moarte. Între fiarele contorsionate ale unei tarabe, se aflau prinse două persoane, aflate în stare de inconştienţă şi cuprinse de flăcări. Nimeni nu te antrenează pentru astfel de situaţii, poate doar instinctul sau un anume amestec de inconştienţă, curaj şi datorie te fac să acţionezi. Aşa a făcut şi Alin, care, alături de colegii săi de echipaj, a reuşit să-i scoată din flăcări pe cei doi. Au folosit pături şi stingătorul autospecialei. Vorba românească «aşchia nu sare departe de trunchi» se confirmă încă o dată. Alin este băiat de pompier! Felicitări, băieţi!”, este mesajul postat de Jandarmeria Română, alături de imagini surprinse la operaţunea de salvare.

Potrivit ISU Dolj, în incendiu au fost suprinşi doi oameni ai străzii care se adpostiseră într-un magazin dezafectat.

Victimele – de 49 şi 58 de ani – au suferit arsuri de gradele 2 şi 3 şi au fost transportate la spital, ulterior unul dintre bărbaţi fiind trimis la Bucureşti.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.