Angajata unei firme de jocuri de noroc din judeţul Dolj a reclamat că i-a fost furată suma de 7.000 de lei provenită din încasări, dar poliţiştii au stabilit că tânăra pierduse banii la aparatele slot-machine şi a înscenat acest jaf, cu ajutorul a două prietene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat, luni, că poliţiştii Secţiei 4 Craiova au fost sesizaţi, duminică dimineaţa, de către o tânără de 19 ani, din comuna Podari, angajată a unei firme de jocuri de noroc, situată pe strada Piaţa Gării, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în jurul orei 05.00, persoane necunoscute i-ar fi smuls de la brâu borseta în care avea aproximativ 7.000 de lei, bani proveniţi din încasări. 
 
Poliţiştii şi procurorii au reuşit să identifice persoanele suspecte de comiterea faptei, două tinere de 22 de ani şi 15 ani din comuna Podari, asupra acestora găsindu-se borseta în care se afla suma de 7.260 de lei. 
 
“Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în cursul zilei de 9 decembrie a.c., tânăra de 19 ani a jucat la aparatele de jocuri electronice tip slot-machine, prilej cu care a pierdut suma de 6.829 lei. Pentru a justifica suma de bani pierdută, aceasta ar fi luat hotărârea să însceneze furtul banilor proveniţi din încasări, apelând la spijinul celor două tinere de 15 şi 22 ani, prima sustrăgând borseta, iar cea de-a doua asigurând locul faptei”, au precizat poliţiştii. 
 
Cele trei tinere sunt cercetate pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.