Doi copii, de 9 şi 11 ani, au fost răniţi, luni, în timp ce traversau o stradă din Râmnicu Sărat, pe trecerea de pietoni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform IPJ Buzău, accidentul a avut loc pe strada Eroilor, din municipiul Râmnicu Sărat.

Poliţiştii au stabilit că un autoturism condus pe direcţia Focşani către Puieşti, de către un şofer în vârstă de 61 de ani, a surprins şi accidentat doi copii, pietoni, în vârstă de 9 şi 11 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii în zona trecerii pentru pietoni.

Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonilor, aceştia fiind preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.