Poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti au desfăşurat ieri o acţiune pe raza de competenţă, având ca scop combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini. Au fost identificaţi cu şedere ilegală doi cetăţeni străini, din India, respectiv din Sri Lanka, transmit autorităţile. Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment şi s-au emis decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul ţării noastre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, la data de 24 august a.c., poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti-Serviciul Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor au desfăşurat o acţiune în municipiul Bucureşti, scopul fiind combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini pe teritoriul României.

În urma activităţilor desfăşurate au fost identificaţi cu şedere ilegală în România, doi cetăţeni străini, de 29, respectiv 48 de ani, din India şi Sri Lanka.

Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de aceştia, au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul ţării noastre.

Inspectoratul General pentru Imigrări, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.