Doi bărbaţi acuzaţi de omor calificat au fost reţinuţi în cazul conflictului cu săbii şi topoare din Focşani, soldat cu patru morţi, membri ai aceleiaşi familii, iar alte patru persoane sunt cercetate în libertate pentru încăierare. De asemenea, alţi doi bărbaţi sunt acuzaţi de omor calificat, însă ei nu au fost găsiţi până acum, fiind daţi în urmărire generală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urma audierilor care s-au desfăşurat, miercuri, pe durata mai multor ore, procurorii vrânceni au emis mandate de reţinere pentru omor calificat, pe numele a două persoane din rândul romilor care au atacat, în noaptea de marţi spre miercuri, membrii unei familii rivale, omorând patru oameni.

Tot de omor calificat sunt acuzaţi alţi doi bărbaţi, care au fost daţi în urmărire generală, în timp ce alte patru persoane sunt cercetate în libertate pentru încăierare.

Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, ”din probatoriul administrat în cauză, a reieşit existenţa unor date certe cu privire la aplicarea unor lovituri directe asupra victimelor de către inculpaţii Mustafa Argint, Mustafa Marian (zis Mamu), Mustafa Remus (nepotul lui Mustafa Argint), Mustafa Remus (fiul lui Mustafa Argint, zis Mamutu), iar cu privire la inculpaţii Mustafa Ciprian, Mustafa Bogdan zis Şchiopu, Mustafa Remus, zis Maca şi Mihai Marcel există date referitoare la implicarea lor în încăierarea ce a avut loc, fără a se putea stabili, însă, până la acest moment al procesului, loviturile concrete date de fiecare dintre aceştia fiecărei victime".

În fapt, spun procurorii, în noaptea de 27/28 iunie, în  jurul orei 00,30, în urma unui conflict între familiile Mustafa Argint şi Mustafa Neagu, numiţii Mustafa Argint, Mihai (Hadîr) Marcel, Mustafa Marian (zis Mamu), Mustafa Remus (nepotul lui Mustafa Argint), Mustafa Remus (fiul lui Mustafa Argint, zis Mamutu), Mustafa Remus ( zis Maca), Mustafa Ciprian şi Mustafa Bogdan (zis Şchiopu) au lovit cu obiecte contondente şi tăietoare - înţepătoare pe M.T., M.V., D.R. şi M.V., iar aceştia au murit din cauza leziunilor suferite.

Anchetatorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Mustafa Argint, Mustafa Remus (nepotul lui Mustafa Argint), Mustafa Remus, zis Mamutu (fiul lui Mustafa Argint) şi Mustafa Marian, zis Mamu pentru omor calificat şi faţă de Mustafa Ciprian, Mustafa Bogdan zis Şchiopu, Mustafa Remus zis Maca şi Mihai Marcel pentru infracţiunea de încăierare.

Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că scandalul ar fi pornit de la o femeie care şi-a părăsit bărbatul pentru un altul. Victimele sunt o femeie de 44 de ani, soţul acesteia, copilul celor doi şi fratele soţului. O tânără de 22 de ani, însărcinată in 12 săptămani, a fost rănită uşor în incident şi a ajuns la Spitalul Judeţean Focşani, dar a refuzat internarea.

Incidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 00.30, pe strada Gheorghe Doja din Focşani, iar în conflict au fost folosite topoare, cuţite şi bâte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.