Douăsprezece persoane au ajuns la spital în ultimele 24 de ore în urma unor accidente pe traseele montane sau pe pârtiile de schi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont au fost primite 21 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 22  persoane, dintre acestea 12 fiind predate către Serviciul de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, anunţă duminică Despeceratul Naţional Salvamont.

Cele mai multe apeluri, 8, au fost primite la Salvamont Municipiul Braşov, iar câte 5 apeluri au fost primite de salvamontiştii din Sinaia şi de cei din Voineasa.
De asemenea, au mai fost primite  20  apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice  din zona montană si despre domeniile schiabile. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.