Părinţii Alexandrei Măceşanu au refuzat să predea cartea de identitate a acesteia, solicitând să consulte conţinutul concluziilor raportului de expertiză genetică - potrivit căruia, cu o probabilitate de 99,93%, dinţii găsiţi în butoiul din curtea casei supectului Gheorghe Dincă, din Caracal, aparţin fetei - anunţă DIICOT, precizând că familia tinerei a fost citată la sediul central al instituţiei pentru a i se prezenta documentul. Precizările DIICOT vin în urma acuzaţiilor unchiului adolescentei, Alexandru Cumpănaşu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 02.09.2019, procurorii DIICOT - Structura centrală au dispus, prin ordonanţă, predarea de către familia victimei M.A.M. a cărţii de identitate aparţinând minorei, în acest sens fiind delegaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova”, precizează DIICOT.

Ofiţerii, împreună cu un reprezentant al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Zonal Craiova - s-au deplasat la domiciliul părinţilor victimei minore, au adus la cunoştinţă acestora ordonanţa dispusă în cauză, precum şi concluziile raportului de expertiză genetică.

”Familia victimei a refuzat să predea cartea de identitate aparţinând victimei minore, motivând faptul că solicită să consulte conţinutul concluziilor respectivului raport. În acest sens s-a încheiat un proces verbal in care a fost consemnată poziţia părinţilor, iar în urma consultării ofiţerilor de poliţie judiciară cu procurorii de caz, s-a dispus citarea părinţilor victimei minore la sediul DIICOT - Structura centrală pentru a li se pune la dispoziţie concluziile documentului”, menţionează instituţia.

Citaţia a fost emisă, părinţii adolescentei luând la cunoştinţă şi semnând în nume personal.

Unchiul fetei, Alexandru Cumpănaşu, a scris marţi seară pe Facebook că DIICOT îi ameninţă familia, părinţii adolescentei fiind citaţi la DIICOT pentru că au refuzat să predea cartea de identitate a acesteia.

DIICOT a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul de expertiză medico-legală prin examen ADN – expertiză genetică judiciară – în ceea ce priveşte victima minoră Alexandra Măceşanu.

”Din concluziile raportului de expertiză medico – legală rezultă faptul că, analiza genetică a probelor biologice de os, reprezentată de elemente dentare selectate din coletul cu fragmente osoase, găsite cu ocazia cercetării la faţa locului în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, a condus la evidenţierea unui profil ADN unic, aparţinând unei persoane de sex feminin. De asemenea, din raportul de expertiză medico – legală rezultă faptul că, persoana de sex feminin evidenţiată în urma analizelor genetice a probelor biologice de os este victima minoră M.A.M, cu o probabilitate de 99,93%”, se arată în comunicatul DIICOT.

În 3 august, DIICOT anunţa oficial că, după analizele efectuate până în acel moment asupra probelor preluate din curtea lui Gheorghe Dincă, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al fetei de 15 ani, ”concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei”. 

Anterior, expertiza antropologică a arătat că oasele ridicate din curtea lui Gheorghe Dincă aparţin unei fete cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.