Un elev al Liceului de Arte din Târgovişte a fost grav rănit, joi seară, intrând în comă, după ce a căzut de la etajul al doilea al unităţii şcolare pe casa scărilor. Băiatul, în vârstă de 12 ani, va fi transportat cu o ambulanţă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte la Spitalul „Bagdasar Arseni”din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, un elev în vârstă de 12 ani a ieşit, joi după-amiază, din sala de spectacole a unei unităţi de învăţământ, a alergat pe hol, iar la un moment dat s-a împiedicat şi a căzut pe casa scării de la etajul al doilea. 
O profesoară a fost cea care a sunat la 112 după ce a văzut incidentul.

O ambulanţă l-a preluat pe băiat şi l-a dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgovişte, însă medicii de aici au propus transferul la un spital din Bucureşti.

Managerul SJU Târgovişte, Claudiu Dumitrescu, a declarat pentru News.ro că băiatul a suferit un politraumatism prin cădere, cu principala componentă traumatism cranio-cerebral, şi este în comă, fiind intubat. El va fi transferat cu o ambulanţă la Spitalul ”Bagdasar Arseni” din Capitală. Pe parcursul transferului, copilul va fi însoţit de un medic.

La rândul său, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, profesorul Sorin Ion, a declarat că incidentul s-a produs la Liceul de Artă ”Bălaşa Doamna” din Târgovişte, fiind deschisă o anchetă în acest caz.

Inspectorul şcolar Sorin Ion a precizat că IŞJ Dâmboviţa a deschis  anchetă cu privire a acest incident.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.