Un băiat de 3 ani din Pucioas este dat în urmărire naţională, după ce mama sa a reclamat că a fost luat de tatăl său, care nu l-a mai adus înapoi, aşa cum prevedea programul de vizită stabilit de instanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În cursul serii de 16 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au fost sesizaţi prin plângere de către o femeie cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, fostul concubin a luat minorul, de 3 ani, însă nu i l-a mai înapoiat conform programului de vizită stabilit de Tribunalul Dâmboviţa. Minorul, fiul bărbatului, era îmbrăcat cu pantaloni de culoarea neagră, o geacă bleumarin, iar în picioare purta ghete de culoare maro, De asemenea, pe cap, purta o căciulă galbenă.", anunţă IPJ Dâmboviţa.
Băieţelul, care se numeşte Nicola Iordan Mario Ion, are 98 de cm înălţime şi o greutate de 14 kilograme, a fost dat în urmărire naţională.
 
Persoanele care deţin informaţii utile în vederea depistării lui sunt rugate să sune de îndată la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
 
"În cauză, poliţiştii au întocmit şi un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului", precizează IPJ Dâmboviţa.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.