Cele trei persoane rănite în urma exploziei care s-a produs, marţi, în localitatea Saru din judeţul Dâmboviţa, au fost transferate la Bucureşti. Pompierii au finalizat intervenţia la faţa locului şi au precizat că a fost afectată locuinţa în care s-a produs deflagraţia, două anexe, dar şi alte trei locuinţe învecinate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La finalizarea operaţiunilor de intervenţie s-a constatat că a fost afectată locuinţa şi 2 anexe din gospodăria unde a avut loc explozia, precum şi alte trei case învecinate unde au fost deteriorate mai multe uşi şi ferestre. De asemenea, au fost afectate portierele dreapta şi parbrizul unui microbuz”, a transmis, marţi, ISU Dâmboviţa, referindu-se la explozia din localitatea Saru.  

Pompierii au precizat că, medicii de la Compartimentul de Primiri Urgenţe Găeşti au decis că ele trei victime care au suferit arsuri în urma exploziei trebuie transferate la Bucureşti.  

Victimele au fost transportate de către echipajele SAJ Dâmboviţa, una la Spitalul Grigore Alexandrescu şi celelalte două la Spitalul Universitar din Bucureşti. 

”Din cercetările efectuate se pare că explozia s-a produs din cauza scăpărilor de gaze la o butelie aflată în interiorul casei”, a mai transmis ISU Dâmboviţa. 

Pompierii au precizat că alte două butelii au fost evacuate din casă. 

”Intervenţia echipajelor a fost una de durată, peste 4 ore, din cauza cantităţii mari de materiale combustibile implicate”, au mai transmis pompierii.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.