Un bărbat din Craiova a fost arestat preventiv după ce a fost prins băut la volan de trei ori în două zile, el având permisul suspendat pentru comiterea primei infracţiuni. A treia oară, bărbatul a refuzat să îi fie recoltate probe pentru stabilirea alcoolemiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, pe data de 28 august, poliţisti din cadrul Biroului Rutier Craiova au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 40 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea în concurs, a două infracţiuni de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, două infracţiuni de conducere fără permis şi a unei infracţiuni de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Astfel, în ziua de 27 august , bărbatul a fost depistat de poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova în timp ce conducea un autoturism pe strada Bucura, din localitate, având o concentraţie de 1,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi totodată, fiind suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, pe data de 28 august, în jurul orelor 20.30, bărbatul a fost depistat tot de poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Donici, din localitate, deşi avea dreptul de a conduce suspendat, având o concentraţie de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Tot pe data de 28 august, în jurul orelor 22.40, bărbatul a fost depistat din nou de poliţişti  în timp ce conducerea un autovehicul pe raza localităţii Craiova. El a fost dus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, fiind prezentat pe data de 29 august instanţei de judecată care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.