Un adolescent de 17 ani a fost reţinut de poliţiştii doljeni pentru 24 de ore după ce a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova, fata de 14 ani murind la scurt timp după agresiune, iar tânărul de 20 de ani ajungând în stare gravă la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a anunţat că marţi după amiază, un tânăr de 17 ani s-a întâlnit cu cele două victime, o fată de 14 ani şi un tânăr de 20 de ani, iar între aceştia a izbucnit un conflict în urma căruia tânărul de 17 ani ar fi aplicat mai multe lovituri de cuţit celor două victime.
“Din nefericire, în urma evenimentului minora a decedat, tânărul fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Dolj.
Tânărul de 17 ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor şi de tentativă la omor, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. El urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.