Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost găsit decedat, vineri, într-un parc din Sfântu Gheorghe, iar altul a ajuns în stare gravă la spital, fiind găsit în stare de inconştienţă în acelaşi loc. Poliţiştii spun că temperatura scăzută şi consumul de băuturi alcoolice ar fi principalii factori care au dus la decesul bărbatului şi la starea gravă în care se află cel de-al doilea, nefiind suspiciuni cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna, vineri dimineaţă, poliţiştii au fost sesizaţi, printr-un apel prin numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că în zona Parcului Elisabeta se află două persoane, posibil decedate.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, iar din primele verificări oamenii legii au constatat că una dintre persoane, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a decedat, iar un alt bărbat a fost transportat la spital în stare de inconştienţă.

“Din verificările efectuate de poliţişti până la acest moment, s-a stabilit că temperatura scăzută şi consumul de băuturi alcoolice ar fi fost principalii factori care au determinat decesul bărbatului găsit în zona Parcului Elisabeta, în timp ce un altul a ajuns în stare de inconştienţă la spital. La acest moment nu există suspiciuni cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni, iar în urma necropsiei se va stabili cu exactitate cauza decesului”, au precizat reprezentanţii IPJ Covasna.

Poliţiştii continuă verificările pentru a lămuri toate circumstanţele acestui eveniment.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.