Un bărbat a fost arestat preventiv pentru omor după ce ucis un alt bărbat într-o locuinţă din Covasna. După comiterea faptei el a fugit şi a fost prins după câteva zile în judeţul Constanţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, că un bărbat este cercetat de procurori pentru comiterea infracţiunii de omor. 
“În fapt, s-a reţinut că în data de 16.08.2023 în timp ce se afla în locuinţa situată în oraşul Covasna proprietatea victimei, cu care locuia împreună, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente, inculpatul i-a aplicat acesteia, trei lovituri cu un obiect tăietor în zona gâtului cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
Sursa citată a menţionat că după comiterea faptei bărbatul a fugit din Covasna. El a fost găsit în judeţul Constanţa în data de 24 august.
Bărbatul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, iar apoi a fost prezentat Tribunalului Covasna, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.