Şapte persoane au fost rănite duminică dimineaţă în urma unui accident care a avut loc pe DN10, în zona localităţii Brădet, din judeţul Covasna, traficul fiind blocat.
"Pe DN 10, în apropierea localităţii Brădet, judeţul Covasna, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 2 autovehicule, care au intrat în coliziune frontală, ca urmare a unei pătrunderi pe contrasens. Au rezultat în total 6 victime, cărora li se acordă în prezent îngrijirile medicale necesare", a anunţat iniţial Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Ulterior, ISU a explicat că pompierii covăsneni au fost solicitaţi sa intervină la accident, în cre u fost implicate două autilitare, una fiind o maşină a Jandarmeriei. Şoferul unuia dintre vehicule a rămas încrcerat. Toate cele 7 victime erau conştiente.
Circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers, până la finalizarea cercetării pentru a se stabili modul în care s-a produs accidentul. După câteva ore, circulaţia a fost deblocată pe un sens.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.