Zece maşini au fost avariate în noaptea de luni spre marţi, în municipiul Constanţa, de o conducătoare auto care a lovit autoturismele parcate, iar la un moment dat maşina condusă de aceasta s-a răsturnat peste alte două autovehicule. De asemenea, în urma acestui impact, ea a lovit şi un stâlp de electricitate pe care l-a rupt. Femeia a fost găsită conştientă de echipele de intervenţie şi a primit îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină în noaptea de luni spre marţi la un accident rutier petrecut în apropierea Gării din municipiul Constanţa.

Echipele de intervenţie ajunse în zonă au găsit o maşină răsturnată peste alte două maşini parcate. La volanul autoturismului răsturnat se afla o femeie în vârstă de 37 de ani, aceasta fiind conştientă şi cooperantă. Ea a primit îngrijiri de la cadrele medicale prezente la faţa locului.

În urma accidentului, au fost avariate zece maşini parcate şi a fost rupt un stâlp de electricitate.

Autorităţile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acest eveniment.

 

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.