Un copil de două luni a murit, sâmbătă, în municipiul Constanţa, cadrele medicale chemate nereuşind să-l salveze. În acest caz urmează să fie realizată necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
UPDATE - Poliţiştii au anunţat că victima nu prezenta urme vizibile de violenţă.
”Astăzi, în jurul orei 12.30, poliţiştii Poliţiei municipiului Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la o adresă din municipiul Constanţa, un minor ar fi decedat.Din primele cercetări a reieşit faptul că este vorba despre un bebeluş, de două luni, care a fost declarat decedat de echipajul medical prezent la faţa locului. Minorul nu prezenta urme vizibile de violenţă. Trupul neînsufleţit a fost preluat în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cauzei decesului”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.
Evenimente
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut evenimentul.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au anunţat, sâmbătă, că au fost sesizaţi despre faptul că un copil de două luni se află în stop cardiorespirator, în municipiul Constanţa.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical care a început manevrele de resuscitare. Acestea nu au avut niciun rezultat, iar copilul a fost declarat decedat.
Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.