Un avocat din Constanţa a murit după ce a căzut de la etajul opt al blocului în care locuia, anchetatorii spunând că, cel mai probabil, acesta s-a sinucis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au fost sesizaţi, în noaptea de joi spre vineri, cu privire la faptul că, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Constanţa, un bărbat ar fi căzut de la înălţime.
 
Poliţiştii au stabilit că persoana respectivă avea 52 de ani şi era din municipiul Constanţa. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Constanţa, care a constatat decesul bărbatului. 
 
Victima era avocat în cadrul Baroului Constanţa. În urma primelor cercetări, anchetatorii au precizat că bărbatul s-a sinucis, cel mai probabil.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.