Trei persoane au fost rănite, marţi seară, pe un bulevard din Constanţa, după ce o motocicletă a lovit un pieton şi apoi ar fi intrat într-un stâlp. Pietonul, în vârstă de aprovimativ 30 de ani, care ar fi traversat neregulamentar, este inconştient.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 22:45, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţa Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe bulevardul Mamaia a avut loc un accident rutier. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat ar fi condus o motocicletă şi ar fi accidentat un pieton care ar fi traversat neregulamentar”, a transmis IPJ Timiş. 

Sursa citată a precizat că în urma accidentului rutier au fost răniţi conducătorul motocicletei, pasagerul acesteia şi pietonul.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
 
”Asupra pietonului se aplică manevre de resuscitare. Conducătorul motocicletei nu a putut fi fost testat cu aparatul etilotest, urmând a i se recolta probe biologice de sânge”, a mai precizat Poliţia. 
 
Din cauza accidentului rutier, traficul în zonă este blocat. Cercetarea la faţa locului este în desfăşurare.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Un accident de circulaţie a avut loc, marţi seară, în Constanţa, pe bd. Mamaia. O motocicletă pe care se aflau un tânăr de 21 de ani şi o tânără de 20 de ani a lovit un pieton.

Potrivit apelului la 112, motocicleta ar fi lovit apoi un stâlp.

”În urma accidentului rutier au rezultat trei victime, două de sex masculin şi una de sex feminin. Toate cele trei victime au fost transportate la spital”, a transmis ISU Constanţa.

Sursa citată a precizat că pietonul, de aproximativ 30 de ani, era inconştient.

Poliţiştii urmează să stabilească ce s-a întâmplat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.