Poliţiştii constănţeni au făcut percheziţii în mai multe localităţi din judeţ, la persoane suspectate că au cumpărat din magazine online mai multe arme neletale, care sunt supuse autorizării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Română, au făcut miercuri, nouă percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. 
 
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Percheziţiile au avut loc la locuinţele a nouă persoane din municipiile Constanţa şi Medgidia, oraşul Ovidiu şi comunele Cumpăna şi Lumina.
 
“Din cercetări a reieşit că, în perioada 2022-2023, persoanele în cauză ar fi achiziţionat mai multe arme neletale, suspuse autorizării, de pe platformele unor magazine online. Armele achiziţionate ar fi fost livrate, prin servicii de curierat, la locuinţele persoanelor bănuite. În urma efectuării percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea confiscării, 6 arme neletale, suspuse autorizării, precum şi muniţie aferentă”, se arată în comunicat.
 
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.