O femeie a sărit din apartamentul său care luase foc, în municipiul Constanţa. Femeia a intrat în stop cardiorespirator, iar cadrele medicale au încercat să o resusciteze. Manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, fiind declarat decesul femeii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
UPDATE - Femeia care a sărit pe geam după ce apartamentul în care locuia a luat foc a murit. Cadrele medicale au aplicat protocolul de resuscitare timp de câteva zeci de minute, dar nu au reuşit să o salveze.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Anca Chiriţă, a declarat că pompierii au fost solicitaţi să intervină marţi dimineaţa, la un incendiu izbucnit la un apartament situat pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanţa.  
“Se intervine cu trei autospeciale de stingere şi o autoscară pentru lichidarea incendiului izbucnit la un apartament situat în municipiul Constanţa, la etajul şase dintr-un bloc cu şapte nivele. Apartamentul arde generalizat cu flacără deschisă şi degajare mare de fum. O femeie se află în stop-cardiorespirator. Sunt trei ambulanţe la faţa locului, care acordă primul ajutor medical”, a anunţat Anca Chiriţă.
Conform reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, femeia ar fi căzut de la înălţime.
Potrivit primelor informaţii, aceasta s-ar fi aruncat pe geam în momentul în care apartamentul în care locuieşte i-a luat foc.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.