Firma luminoasă a unui spital privat din judeţul Constanţa a luat foc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar zece persoane din personalul unităţii medicale au ieşit din clădire când a izbucnit incendiul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobroge a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un incendiu izbucnit la firma luminoasă a spitalului privat Ovidius Clinical Hospital din Ovidiu, aflată pe faţada clădirii.
La faţa locului s-au deplasat opt autospeciale de apă cu spumă, trei autoscări, două echipaje de transport victime multiple, trei echipaje SMURD şi două ambulanţe.
Zece persoane din personalul spitalului au ieşit din clădire când a izbucnit incendiul. Nu au fost persoane rănite.
Pompierii au reuşit să stingă focul în câteva minute, iar cauza probabilă a incendiului a fost un scurt-circuit.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.