O fată de 15 ani, care traversa pe o trecere de pietoni din municipiul Constanţa, a fost lovită, marţi după-amiază, de o maşină de Poliţie aflată în misiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi că pe Şoseaua Mangaliei din municipiul Constanţa s-a produs un accident rutier. 
 
“Din primele informaţii rezultă că un poliţist din cadrul Serviciului Criminalistic ar fi accidentat un pieton care ar fi traversat strada pe marcajul pietonal. Tot din informaţiile deţinute până în acest moment, poliţistul se afla în misiune, deplasându-se către Portul Constanţa, pentru a efectua o cercetare la faţa locului”, au precizat poliţiştii.
 
Ei continuă cercetărle pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. 
 
La locul evenimentului a intervenit un echipaj SMURD, care a preluat victima, conştientă, şi a transportat-o la Spitalul Judeţean Constanţa.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.