Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru contrabandă cu produse din tutun, după ce în urma unor percheziţii au fost găsite peste nouă mii de pachete cu ţigări, fiind confiscate şi cinci autoturisme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de caz din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, poliţiştii de frontieră constănţeni au făcut cinci percheziţii domiciliare pe raza municipiul Constanţa, într-un dosar penal în care doi cetăţeni români sunt cercetaţi pentru contrabandă cu produse din tutun.

Astfel, în perioada septembrie – decembrie 2016, în urma mai multor acţiuni, poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă, cu sprijinul lucrătorilor Direcţiei Operaţiuni Speciale, au descoperit un grup de persoane de pe raza judeţului Constanţa care făcea contraband cu ţigări.

Pe data de 15 decembrie, poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au oprit în trafic, în municipiul Constanţa, o autoutilitară în care se afla un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa, despre care existau date că este implicat în activităţile de contrabandă. Deoarece in autoturism au fost gasite pachete de ţigări fără marcaje fiscale, bărbatul a fost dus la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru continuarea cercetărilor.

Totodată, poliţiştii de frontieră, sub directa coordonare a procurorului de caz din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, au făcut cinci percheziţii domiciliare la mai multe imobile de pe raza judeţului Constanţa.

FOTO: Poliţia de Frontieră
FOTO: Poliţia de Frontieră

În urma efectuării percheziţiilor au fost descoperite şi confiscate 9.345 pachete cu ţigări de contrabandă mărcile Marengo, Ashima, Marble, Kent şi L&M, evaluate la 93.450 lei, 1.000 de euro şi 73.700 lei. De asemenea, au fost confiscate cinci autoturisme, evaluate la 18.500 euro şi a fost dus la audieri un bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa.

FOTO: Poliţia de Frontieră
FOTO: Poliţia de Frontieră

Bărbaţii sunt cercetaţi de către poliţiştii de frontieră pentru contrabandă şi au fost reţinuţi pentru 24 ore, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentaţi Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În acest caz cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră constănţeni, sub directa coordonare a procurorului de caz din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor două persoane. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.