Două persoane au murit şi alte două au fost rănite, miercuri după-amiază, într-un accident rutier care s-a produs în judeţul Constanţa şi în care au fost implicate două autoturisme şi un autotren.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a anunţat că poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi că, pe strada Năvodari din comuna Lumina, s-a produs un accident de circulaţie, iar din primele informaţii, impactul s-ar fi produs între două autoturisme şi un autotren.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, acolo s-au deplasat autospeciala de transport victime multiple, o autospecială cu apă şi spumă, mai multe echipaje SMURD, două ambulanţe ale Serviciului Judeţean şi elicopterul SMURD.
 
La sosirea echipajelor de intervenţie două victime erau inconştiente, fiind începute manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse de medici, acestea au fost declarate decedate. Este vorba de un bărbat de 55 de ani şi de o femeie de 38 de ani. 
 
De asemenea, două victime au fost transportate la spital, iar alte două persoane refuză transportul la unitatea medicală.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.