Două persoane au fost rănite, duminică, într-un accident în care au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism, produs pe DN 2A, în judeţul Constanţa, una dintre victime fiind transportată la spital cu un elicopter SMURD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc duminică în jurul prânzului, pe DN 2A Constanţa – Hârşova, la ieşire din localitatea Gălbiori către Crucea. După primele cercetări, şoferul unei autoutilitare a încercat să evite coliziunea cu un autovehicul care circula în faţa sa, a pătruns pe sensul opus şi a lovit un autoturism.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, o ambulanţă şi un elicopter SMURD. În urma impactului au fost răniţi doi bărbaţi, unul a suferit un traumatism cranian, iar celălalt un traumatism cranian şi o fractură de gambă, una dintre victime fiind transportată la spital cu aeronava, iar cealaltă, cu ambulanţa.

Traficul rutier în zonă s-a desfăşurat cu dificultate mai bine de jumătate de oră, autoturismele circulând îngreunat, pe părţile laterale ale drumului, în timp ce traficul greu a fost întrerupt.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia a revenit la normal.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.