Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a smuls din toc arma unui poliţist chemat la o intervenţie, iar acesta a reuşit să o recupereze imediat. Fapta a avut loc la spitalul din Băneasa, unde mai multe persoane făceau scandal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat marţi, că un bărbat de 43 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
“Astfel, la data de 18 februarie, în jurul orei 23.30, în timpul unei intervenţii în incinta unei unităţi medicale din comuna Băneasa, acesta ar fi smuls din toc armamentul din dotarea unui poliţist.
Arma a fost recuperată imediat de agentul de poliţie”, au precizat reprezentanţii Poliţiei. 
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Constanţa. 
 
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, zeci de persoane au mers la unitatea medicală din Băneasa pentru a cere socoteală unui medic deoarece o rudă a lor a murit după ce ar fi suferit un infarct. Cadrele medicale au cerut ajutorul poliţiştilor, iar unul dintre cei ajunşi la locul solicitării a fost lăsat fără armă pentru câteva momente de un bărbat care făcea scandal.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.