Un adolescent de 17 ani a fost găsit mort, joi, în apropierea unui bloc în construcţie din municipiul Constanţa. El fusese dat dispărut în urmă cu o zi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că, joi, în jurul orei 12, poliţiştii au identificat trupul unui minor de 17 ani, în apropierea unui bloc în construcţie din municipiul Constanţa.
 
Echipajul medical sosit acolo a declarat decesul băiatului.
 
Cercetările sunt continuate în acest caz pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul adolescentului. 
 
Băiatul din comuna Cercheză, judeţul Tulcea, a fost dat dispărut, miercuri, după ce a plecat în jurul prânzului din locuinţa din Mamaia, unde stătea fără forme legale, şi nu a mai revenit. 
 
Potrivit unor surse judiciare, prima variantă luată în calcul de anchetatori în acest caz este sinuciderea, având în vedere că el suferea de depresie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.