Un consilier de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov şi o altă persoană au fost reţinuţi în dosarul de luare de mită în care au avut loc, marţi, percheziţii, inclusiv la sediul Direcţiei. Funcţionarul ar fi primit, prin intermediul celeilalte persoane, 4.000 de lei mită de la o firmă, în contextul unor verificări pentru emiterea unui aviz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, poliţişti de la Serviciul Investigaţii Criminale, Serviciul Criminalistic şi Serviciul de Acţiuni Speciale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au făcut, marţi, în cadrul unui dosar penal de luare de mită, 8 percheziţii la domiciliul, respectiv la sediul unor persoane fizice şi juridice, între care şi o instituţie publică.

”Ulterior percheziţiilor, două persoane fizice, între care şi un funcţionar public, au fost conduse la sediul parchetului în vederea audierii. Pe baza probelor administrate, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana fizică (funcţionar public) cercetată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, respectiv faţă de persoana fizică (fără calitate specială) cercetată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită şi ulterior a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore faţă de ambii inculpaţi”, au arătat procurorii.

Miercuri, pe numele funcţionarului public a fost formulată propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar pentru celălalt inculpat s-a propus arest la domiciliu pentru 30 de zile, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că funcţionarul public vizat de anchetă este un consilier superior din cadrul DSVSA Braşov.

”Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că în data de 6 noiembrie 2025, inculpatul funcţionar public, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu – verificări la un agent economic în vederea obţinerii avizului necesar pentru desfăşurarea activităţii, ar fi pretins de la acesta suma de 4.000 lei cu titlu de mită, sumă pe care ar fi primit-o în două tranşe prin intermediul celuilalt inculpat, 2.000 lei în data de 7 noiembrie 2025 şi 2.000 lei în data de 14 noiembrie 2025”, au stabuilit anchetatorii.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Braşov au făcut, marţi, percheziţii la sediul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), într-un dosar care vizează infracţiuni de corupţie. Descinderi au avut loc şi la locuinţele unor angajaţi ai instituţiei, vizaţi de anchetă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.