Un conflict între două familii a avut loc, duminică, pe o stradă din Craiova, fiind implicate opt persoane cu vârste între 17 şi 45 de ani. Una din acestea a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dolj, duminică, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de patru persoane că au fost agresate fizic pe o stradă din Craiova, de mai multe persoane.
 
"La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie care au stabilit faptul că pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, a izbucnit un conflict între două familii. Conflictul a fost aplanat de poliţişti, iar persoanele implicate au fost conduse la sediul secţiei pentru audieri", au transmis reprezentanţii IPJ Dolj. 
 
Poliţiştii au menţionat că din cercetările făcute până în prezent s-a stabilit că în conflict ar fi fost implicate opt persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani, dintre care o persoană s-a deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.