Meteorologii anunţă că, de luni, de la ora 12.00, până marţi la ora 6.00, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureş, nordul şi vestul Moldovei, Oltenia şi nordul şi nord-vestul Munteniei, instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Se vor înregistra descărcări electrice şi vijelii, cantităţile de apă urmând a depăşi, în unele locuri, 60 de litri pe metru pătrat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureş, nordul şi vestul Moldovei, Oltenia şi nordul şi nord-vestul Munteniei, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, este cod galben de luni, de la ora 12.00, până marţi la ora 6.00.

De altfel, potrivit meteorologilor, întreaga ţară este, până marţi la ora 22.00, sub incidenţa unei informări de vreme rea.

Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp şi pe arii restrânse 35...40 l/mp.


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.