Un tânăr de 21 de ani din Jucu, judeţul Cluj, dat dispărut de familie, a fost descoperit decedat într-un imobil, alături de un alt tânăr de 27 de ani. Cadavrele nu au urme de violenţă, dar necropsia va stabili cauza deceselor, fiind posibilă o intoxicare cu monoxid de carbon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cursul zilei de azi, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi despre faptul că un  tânăr de 21 de ani, din comuna Jucu ar fi plecat la data de 4 noiembrie în municipiul Cluj-Napoca, însă nu a revenit la domiciliu. În urma investigaţiilor şi a verificărilor efectuate, într-un imobil situat în municipiu a fost identificat trupul tânărului în vârstă de 21 şi cel al unuia de 27 de ani, din judeţul Galaţi”, a transmis, vineri, IPJ Cluj.  

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în urma cercetărilor preliminare, cadavrele neprezentând urme vizibile de violenţă. 

”Cadavrele au fost transportate la IML pentru stabilirea situaţiei de fapt. Cercetările continuă, fiind evaluate toate aspectele care au condus la decesul acestora”, au mai precizat poliţiştii.  

Nu este exclus ca tinerii să se fi intoxicat cu monoxid de carbon, dar necropsiile vor stabili cauza deceselor.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.