Un adolescent de 15 ani din judeţul Sălaj a murit înecat în lacul Laguna Albastră din Aghireşu, judeţul Cluj. El a fost scos din apă de pompieri şi i s-au aplicat manevre de resuscitare, fără rezultat însă.
Potrivit Poliţiei Judeţene Cluj, vineri seară, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au fost sesizaţi despre faptul că este posibil ca un băiat în vârstă de 15 ani să se fi înecat în lacul Laguna Albastră, din localitatea Aghireşu.
ISU Cluj a anunţat că victima a fost găsită în apă şi scoasă la mal de pompieri, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultat. Ca urmare, a fost declarat decesul acestuia.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În cauză, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor a fost întocmit un dosar penal sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.