O maşină în care se aflau două femei şi care a fost parcată pe marginea unei râpe din Cluj-Napoca a fost în pericol că cadă, din cauza echilibrului precar. Autoturismul a fost sprijinit de câţiva trecători, până la sosirea pompierilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Două echipaje de pompieri din Cluj-Napoca au acţionat, smbătă, pentru a salva un autoturism, care aluneca pe coasta de pe marginea drumului. 
 
”Autoturismul a fost parcat peste acostamentul părţii carosabile şi a început să alunece în josul coastei, în timp ce ocupanţii se aflau în interiorul acestuia. Prezenţa de spirit a unor trecători a însemnat pentru cele două femei din vehicul scăparea, deoarece aceştia au reuşit să oprească prăbuşirea autoturismului la o diferenţă de nivel de circa 7-8 m”, a transmis ISU Cluj. 
 
Sursa citată a precizat că femeile au reuşită să iasă din maşină după ce aceasta a fost sprijinită de trecători. 
 
”Pompierii au găsit autoturismul ţinut în echilibru de către trecători. Autoturismul a fost asigurat şi readus pe partea carosabilă, de către pompieri, folosind troliu, cordiţele şi echipamentele de salvări din dotarea autospecialelor”, a mai precizat ISU Cluj. 
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.