Centrul Infotrafic anunţă că circulaţia rutieră a fost deviată, luni, de pe sensul către Capitală al Autostrăzii Soarelui pe Drumul Naţional 3, din cauza lucrărilor care au loc în zona localităţii Fundulea. În zonă sunt valori mari de trafic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Infotrafic, circulaţia rutieră pe sensul către Capitală al Autostrăzii Soarelui a fost deviată de către poliţiştii rutieri de la km 35 (Fundulea, judeţul Călăraşi) pe drumul vechi ( DN3).
   

Decizia a fost luată din cauza executării unor lucrări la carosabil pe sectorul kilometric 29+500 - 28+500 de metri, în zona localităţii Fundulea, şi a valorilor mari de trafic. 

Anterior, Centrul Infotrafic a anunţat restricţii de trafic în zona localităţii Fundulea pentru lucrări de asfaltare. Circulaţia s-a desfăşurat îngreunat, pe o singură bandă.

Poliţiştii sfătuiesc şoferii să ruleze cu prudenţă sporită, să manifeste disciplină în trafic şi să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte. 

viewscnt

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.