Circulaţia trenurilor între Braşov şi Bucureşti se desfăşoară, luni seară, pe un fir cu locomotive electrice, iar pe celălalt fir cu locomotive diesel până la reluarea tensiunii în linia de contact, anunţă CFR Călători. Pentru trenurile care vin de la Braşov, în Gara de Nord din Bucureşti sunt estimate, în continuare, întârzieri de până la 145 de minute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Circulaţia trenurilor între Braşov şi Bucureşti se desfăşoară pe un fir cu locomotive electrice, iar pe celălalt fir cu locomotive diesel până la reluarea tensiunii în linia de contact. Echipele de intervenţie sunt în continuare la faţa locului", transmit, luni seară, reprezentanţii CFR Călători într-un mesaj pe Facebook.

Între timp, întârzierile în Gara de Nord din Bucureşti pentru cinci trenuri care vin de la Braşov sunt estimate între 95 şi 145 de minute.

Tabela Sosiri / Plecari Bucuresti - Gara de nord Gr.A
Tabela Sosiri / Plecari Bucuresti - Gara de nord Gr.A

În cursul acestei dimineţi, circulaţia feroviară în zona Dârste a fost îngreunată în urma întreruperii tensiunii electrice într-unul din firele de contact, amintesc reprezentanţii CFR Călători.

Avaria s-ar fi produs în apropierea unui pod, de pe care s-a scurs apă amestecată cu material antiderapant, împrăştiat de drumari pentru a preveni formarea poleiului. Astfel, a fost întreruptă tensiunea pe unul dintre firele de contact, circulaţia desfăşurându-se la "cale liberă", pe un singur fir, a precizat, pentru News.ro, Alina Predescu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători.

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători a mai spus că pasagerii din trenurile Regio, staţionate în zona unde s-a produs avaria, au fost transferaţi în trenuri InterRegio aflate în circulaţie, biletele la trenurile Regio pe distanţa afectată fiind valabile la trenurile InterRegio.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.