Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Bihor, împreună cu inspectorii vamali din cadrul Autorităţii Vamale Române, au reţinut 5 tone de tutun de narghilea, de la un cetăţean bulgar, care erau transportate cu un autotren cu semiremorcă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

IGPR anunţă, marţi, că poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, împreună cu inspectori din cadrul Autorităţii Vamale Române – Biroul de Combatere a Traficului Ilicit cu Produse din Tutun, au desfăşurat o acţiune pentru combaterea traficului ilicit cu produse din tutun. 

 ”În cadrul acţiunii, echipa comună de control a identificat în trafic, în Punctul de Trecere a Frontierei Borş II, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat, de 44 de ani, din Bulgaria, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria, cu care transporta piese auto şi 5.004 kilograme de tutun aromat pentru narghilea, provenit de la o societate expeditoare din Turcia, aceste mărfuri fiind în regim vamal de tranzit cu destinaţia Polonia”, arată Poliţia Română.  

Sursa citată a precizat că, în urma verificării documentelor vamale şi de transport prezentate de conducătorul autotrenului reprezentanţilor Autorităţii Vamale Române şi poliţiştilor, a reieşit faptul că firma destinatară a tutunului de narghilea din Polonia este o firmă fictivă, nefiind înregistrată în evidenţele autorităţilor din Polonia.  

”Totodată, s-a constatat că, în documentele vamale de tranzit figura înscrisă o firmă din Odesa, Ucraina, iar itinerariul de tranzit declarat a fost Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – Slovacia – Polonia, creându-se astfel suspiciunea că datele înscrise în documentele de transport sunt false pentru a crea premisa înstrăinării mărfii în tranzit pe teritoriul unuia dintre statele menţionate anterior”, au mai precizat poliţiştii.  

 Întreaga cantitate de tutun a fost reţinută de reprezentanţii Autorităţii Vamale Române. 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate. 

  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.