Pompierii din Vrancea au intervenit, luni, pentru salvarea a cinci persoane, între care două fete gemene de 14 ani, după ce tractorul în care se aflau a fost surprins de ape şi s-a împotmolit în albia râului Putna. Cei cinci încercau să traverseze râul printr-un loc unde ştiau că apa este mică, însă brusc nivelul apei a crescut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Cristina Pârvu, trei echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra au intervenit, luni după-amiază, pentru salvarea unor persoane rămase blocate într-un tractor care s-a împotmolit în albia râului Putna, în zona localităţii Tichiriş. Curenţii de apă în zonă erau foarte puternici şi reprezentau un real pericol.

Odată ajunşi la faţa locului, pompierii au intervenit cu barca pneumatică şi au reuşit să-i salveze pe cei cinci: două surori gemene de 14 ani, doi bărbaţi, între care bunicul fetelor, şi o femeie. Cei cinci se aflau pe tractor când au fost salvaţi, nivelul apei fiind foarte mare, în urma ploilor abundente.

Echipajul SMURD le-a acordat primul ajutor calificat fetelor care prezentau hipotermie.

În cooperare a intervenit SVSU Vidra care a ajutat la scoaterea tractorului din albia râului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.